27 februarie 2007

Dragii nostri,
Se apropie ziua in care vom parasi Belgia. Si speram sa fie asa. Asta, pentru ca Sebi ne-a dat ceva emotii saptamana trecuta: nivelul imunosupresiei din sange scazuse motiv pentru care enzimele au iesit din domeniul normal. Doctorii nu s-au ingrijorat, insa, si au mai reglat un pic dozarea unor medicamente. Ieri deja era mai bine. Toate astea se intampla fara ca Sebi sa fie altfel decat il stim. Jucaus, imposibil de culcat, mereu pe faza cu cate vreo expresie pe care te miri de unde o stie. Daca ar si manca mai bine ar fi super, insa el e cam mofturos si conservator in ce priveste mancarea.
O alta (mica) problema al carei mister l-am elucidat este diareea de weekend pe care Sebi o prezinta cu regularitate. Ne-am tot intrebat noi, cum se face ca doar la sfarsit de saptamana se intampla: am urmarit alimentatia, am fost atenti, nu i-am dat ceva ce putea sa-l deranjeze la burtica. Si, totusi, se intampla. Ei bine, am aflat ce e: intre medicamentele pe care le ia Sebi se afla unul care se administreaza doar vineri, sambata si duminica. Este vorba de Bactrim, care are ca efect secundar diareea. E bine ca e asa, pentru ca pe noi ne ingrozea gandul la o potentiala (re)infectie cu Rotavirus. Deci nu e virus ci doar o reactie la medicament. Uf!
In rest, in asteptarea reintoarcerii acasa, petrecem cat de mult timp putem afara, atunci cand vremea ne permite, sau jucandu-ne prin casa.

Toate cele bune,
Horatiu