24 martie 2007

Suntem acasă. Revederea cu Toni (frăţiorul mai mic al lui Sebi) a fost deosebită. Băieţii se joacă împreună, dar se şi bat pe jucării. Sebi se simte bine. Este monitorizat, încă, săptămânal la un centru de transplant din Bucureşti, iar rezultatele le transmitem săptămânal la Cliniques Universitaire Saint-Luc din Bruxelles. Ne vom întoarce in Belgia la primul control pe 5 iulie. Sperăm că v-au bucurat veştile de la noi, chiar dacă unele au fost mai puţin bune.
Mulţumim tuturor care au făcut posibil transplantul lui Sebi. Nu putem exprima în cuvinte sentimentele care ne-au încercat pe parcursul campaniei şi nici bucuria reîntoarcerii acasă şi a reîntregirii familiei.

Pentru companiile care l-au sponsorizat pe Sebi, voi afişa pe site până la sfârşitul lunii martie 2007 un mic raport conţinând factura emisă de Cliniques Universitaire Saint-Luc, şi alte documente justificative.
 
Numai gânduri bune tuturor,
Horaţiu