22 noiembrie 2006
Dragii nostri,
l-am tuns pe Sebi. Avand in vedere gradul de “dificultate” al operatiunii este si asta o stire, si inca una tare. Ce mai tragedie! A inceput sa planga inca de cand l-am pus in scaunel. Si a plans cat l-am tuns (eu am fost mesterul frizer), apoi a plans si la dus (alta chestie tragica cu care nu se impaca, el preferand baia in cadita) si a mai plans si muuult dupa… Sper sa nu primim vreo reclamatie de la “le Roseau” pentru zgomotul produs… Poate ca va veti gandi de ce oare nu am incercat sa-l linistim intai pe Sebi si apoi sa-l tundem. Din pacate nu merge. Chiar daca il linistesti, de indata ce revii la ce ai de facut incepe iar. Dupa tuns si baita, i-am pus desene animate (“Cars” e unul din titlurile lui preferate) si i-a trecut supararea. Desi ni se parea ca look-ul sau era super asa cu zulufi, a trebuit totusi sa-l tundem pentru ca transpira si ii ramanea perisorul ud. Si cum trebuie sa ne ferim de orice raceala sau infectie inainte de transplant scurtarea parului ne poate feri de neplaceri. Ii voi face poze si le voi pune pe site.
Sebi a fost cam constipat zilele astea. Se pare ca de la noul lapte (Heparon Junior) care este foarte bine absorbit. Si din acest motiv nu prea mai ramane nimic de eliminat. Dar am cerut un consult azi pe problema constipatiei. Si, surpriza, ne-a primit chiar profesorul De Ville, chirurgul care il va opera pe Sebi. Ne-a prescris un medicament pentru constipatie, si apoi ne-a spus ca se incearca totusi programarea operatiei pentru luna decembrie. In acest fel se va scurta sederea noastra aici (asta daca totul e bine, Doamne ajuta sa fie asa!), mai ales ca cei de aici au inteles ca Sebi a lasat acasa un fratior de care ii este foarte dor.
Cei de acasa ne-au sunat si ne-au zis ca Toni e bine, a mai crescut (10,9kg la 8 luni si jumatate) si ca are deja 2 dintisori. Sebi inca nu a ajuns la 10 kg dar se apropie. Suntem convinsi ca dupa transplant va recupera treptat perioada asta in care a crescut putin mai incet.
Am pus o noua galerie foto cu imagini de aici. In felul acesta nu mai incarc newsletter-ul si sper sa nu mai patesc asa cum s-a intamplat cu cel anterior cand la multi nu a ajuns iar la altii a ajuns de mai multe ori.
Zilele acestea nu am avut analize programate. Nici eu si nici Sebi. Urmatoarele sunt anuntate pentru joi 23 noiembrie. Eu echografie abdominala, iar Sebi va avea RMN si biopsie pentru pata colorata de pe genunchiul drept. Amandoua se vor intampla sub anestezie. Asta inseamna ca joi zmeul va ramane peste noapte in spital si va fi monitorizat 24h. Dar in weekend vom fi (speram) impreuna. Nu stim inca daca avem ceva pentru vineri programat. Mai sunt inca multe teste de facut, pentru amandoi. Dar aici toate analizele sunt programate. Si ti se spune ca trebuie sa te prezinti la o anumita ora la un anumit cabinet. Si pana acum, s-au cam tinut de programari. Timpii de asteptare au fost foarte mici. Si in general (desi am constatat ca Saint-Luc nu este un spital pediatric asa cum am crezut initial) cam in fiecare zona de asteptare exista un mic loc de joaca pentru copii (joculete, masinute, papusi, carticele etc.). In felul asta micutii nu se plictisesc. Iar Sebi e incantat sa descopere noi jucarii.
Si aici la “le Roseau” exista langa receptie o camera de joaca. De multe ori, Sebi cere sa coboram aici ca el sa se joace. Sunt imagini la Galerie foto 2.
In rest ne-am cam adaptat vietii de aici. Am fost prin oras putin sa cascam ochii. E frumos, destul de curat si de ordonat. Dar Bruxelles e populat de oameni de toate natiile. Am aflat ca aproximativ 60% dintre locuitori sunt arabi. Hm… Parca e totusi capitala Europei… Un lucru e foarte neplacut aici si sper sa nu se intample asa si acasa dupa aderarea la UE: toate se inchid devreme. Daca constati ca ai ramas fara paine sau altceva dupa ora 7 seara, ai incurcat-o. La fel, duminica TOTUL e inchis, iar sambata au program scurt. Deschise sunt doar pravaliile detinute in general de turci. Norocul nostru e ca in piata in care se afla “le Roseau” este o astfel de pravalie. Adica daca nu ajungem cumva la Cora pentru aprovizionare avem aproape (are deschis zilnic de la 9 la 20:30) o bacanie pentru necesitati imediate. O alta mare problema sunt locurile de parcare. Dar spatiile destinate parcarii sunt respectate strict si nu veti gasi masini abandonate ca prin Bucuresti.
Aerul aici e super. Parca am fi la munte. Poate chiar mai bine decat unele zone montane de acasa. Din acest motiv, Sebi are parte de doua ture de plimbare pe zi (cat nu e in spital, evident). Desi ne aflam cu doar 5 grade latitudine mai la nord, clima este foarte diferita. Noaptea sau dimineata devreme ploua, de cele mai multe ori este vant (20-25 km/h cu rafale de pana la 50km/h conform meteorologilor). In general cerul e acoperit de nori (cel putin de 2 saptamani de cand sunt aici) dar mai apare si soarele din cand in cand.
Inchei aici, inainte sa ma acuzati ca v-am impuiat capul cu tot felul de chestii. Dar apropierea momentului transplantului ma cam agita…